Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că a fost inaugurat un loc de joacă din Parcul Herăstrău și a precizat că vor fi schimbate toate locurile de joacă aflate în subordinea municipalității. De asemenea, edilul a precizat că din 15 octombrie vor începe reparațiile la malurile lacului
Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat că, cele patru pavilioane Expoflora cu flori exotice din Parcul Regele Mihai I se vor redeschide pentru public în luna mai.
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a anunțat luni că a emis decizii de suspendare a activității în cazul a nouă terase foarte cunoscute din Parcul Herăstrău și de pe Calea Victoriei, despre care a spus că tulbură ”repetat” liniștea publică pentru că dau muzica tare.
Garda Națională de Mediu a desfășurat acțiuni de control începând cu data de 14 februarie 2020, ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la tăierile de arbori din zona Parcului Herăstrău, și a aplicat Administrației Domeniului Public Sector 1 o amendă contravențională în cuantum de 50.000 lei, conform unui comunicat al instituției postat pe Facebook.
Rar mi-a fost dat să văd un restaurant atât de neîngrijit și de sărăcăcios acolo unde toată lumea se așteaptă să găsească, dacă nu lux, măcar ceva original și în pas cu vremurile.
Instituția donatoare s-a angajat inclusiv să suporte cheltuielile de transport al bustului la locul unde va fi amplasat, precum și pe cele de construire a unei fundații și a unui soclu pentru punerea în valoare corespunzătoare a sculpturii.
Parcul Herăstrău își va schimba numele în Parcul Regele Mihai I, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Grupul USR s-a abținut de la vot, motivând că pentru acest proiect ar fi trebuit făcută o dezbatere publică sau măcar să fie cerut punctul de vedere al Casei Regale. De asemenea, primarul Capitalei, Gabriela Firea, crede că este o opțiune foarte bună, care nu va crea nemulțumiri.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) ar urma să dezbată marți, în ședință, un proiect de hotărâre inițiat de primarul Capitalei, Gabriela Firea, privind schimbarea numelui Parcului Herăstrău în Parcul Regele Mihai I.
Bugetul local al Bucureștiului pe anul acesta prevede cheltuieli totale de 5,02 miliarde lei la venituri de 4,04 miliarde lei, cu un deficit bugetar de 975,5 milioane lei. Deficitul urmează să fie finanțat din excedentul înregistrat în anii anteriori, din care va fi utilizată suma de 975,5 milioane lei pentru cheltuieli de dezvoltare în 2017.